totul e pustiu...

nici nu stiu cum sa incep postul ...e ceva al naibi de ciudat in aer...in jurul meu totul pare mort, lipsit de viata, aproape nimic nu mai pare interesant, totul este la fel, simt nevoia de o schimbare majora.
ma uit putin la prietenii mei si totimpu' cand ma uit la ei sunt plictisiti, nu au chef de viata, parca nu au chef nici sa respire...oare de ce? eu unu nu am timp sa ma plictisesc, am atatea ganduri si idei incat mi'au invadat pana si timpul meu, umplandul...
este ceva ciudat si in mintea mea (nu in mine ca dupa va ganditi ca o am (pula) chiar acum in mine), in postul asta parca nu sunt eu...si chiar nu mai pot fi eu...vreau sa plec naibi odata de'acasa, sa ma pot exterioriza, sa pot sa fiu eu, sa stiu ca atunci cand ajung acasa nu ma mai asteapta cineva care sa ma futa la cap "nu ai facut aia!", "totimpu' esti pe strazi! Golanule! Drogatule!" etc etc etc...sa stiu ca odata ajuns acasa pot sa ma simt ca intrun turn de fildes unde pot fi eu, unde pot avea si eu o intimitate, unde nu'mi calca nimeni... si, binenteles, as vrea nespus de mult sa muncesc, sa stiu ca cel putin o data pe luna am de unde sa iau niste bani, si mai ales sa am placerea ca acei bani sunt meritati sau, mai corect spus, ca sunt munciti de mine...bani meritati pot fi si bursele dar...nu se compara cu salariul...
as vrea sa ma gandesc la cum o sa fiu peste 5-10 ani, dar nu reusesc sa vad nimic, totul este negru, inchis, opac...as vrea ca peste 5 ani sa citesc acest post si sa ma gandesc la cum eram eu la 18 ani, la cum era cand eram la liceu, sa ma bucur ca nu mai stau cu mama, sa ma bucur de toate realizarile mele...
dar, doar visez, mai este mult pana atunci si asta ma face sa ma simt al naibi de mic si neputincios in fata realitatilor vremi...

am o inima goala...un suflet pustiu